Tragedie – o furtuna

O furtuna – si afara ca si in sufletul meu. Am observat-o recent, defapt, am observat-o cand am realizat cat pot simti.  Doar lacrimi amare asemeni unor stropi de ploaie violenti, frisoanele asemeni unei rafale puternice si sughitul incecat asemeni unor descarcari pe cer – atat a mai ramas. Atat din tot ce a fost candva  - iubirea – soarele pe cer, apa si aerul. 

Asta e ce a cauzat el in mine– o furtuna. Dar, timpul o va opri. Si voi tot spera ca intr-o zi, voi lasa in urma totul pentru o raza placuta de soare.  Cert e un lucru: nu am iubit pentru ca am vrut iubire, am iubit pentru ca am iubit.

Specializare

Am pus azi un strop de culoare pe mine si odata cu asta, am pus un strop de culoare si in viata mea. Azi, lumea a fost putin mai buna si odata cu asta, am fost si eu mai buna.  Azi, totul a fost special si am simtit si eu nevoia de a ma specializa, la fel ca cei din jurul meu. In felul meu, departe de ochii orbilor, doar pentru prieteni, am fost speciala.

Ora ics şi 59

Am devenit o sclavă a timpului. Ceasul a devenit o zeitate. Minutele lui cheie au devenit cărţi de tarot. Totul pentru ca tu să îmi transmiţi prin minutul 59 al orei ics mesajul : “Nu te iubesc!”. La fel, zi de zi, oră de oră. Aproape am devenit paranoică , mesajul apărându-mi în faţa ochilor mereu, minutul 59 fiind puternic întipărit pe peretele dintre real şi ireal. Tot aşa am dus-o până când, ceasul a arătat clar: ora ics şi fix

3 – momente ale destinului

M-am gândit cum va fi atunci, cândva, în viitorul îndepărtat care promite multe şi totuşi nu promite mai nimic.  Vei dispărea, vei deveni un necunoscut, iar eu o necunoscută.  Vei trăi mai departe, iar eu, cumva, voi face la fel. Teoretic. Practic, voi deveni propria-mi umbră.

Îmi voi aminti de cele 3 momente cruciale ale scurtei noastre vieţi:  momentul în care, modelaţi de destin, am fost puşi faţă în faţă, cel în care ne-am lăsat modelaţi unul în braţele celuilalt şi ne-am consumat iubirea şi momentul ăsta, nenorocit, plin de regrete poate, în care tu pleci, iar eu trebuie să rămân aici, sub ochii atâtor oameni care, straniu, îmi par necunoscuţi pe lîngă tine. Nici nu ai plecat, iar momentele astea 3 deja roiesc în mintea mea. Un lucru mai ştiu: mi-e dor de tine.

Iubire fara cuvinte.

Stam. Intinsi pe pat in parti opuse, ne tinem de mana si ascultam linistea celor 4 pereti.
Doar catev raze de soare ne privesc show-ul. Tu taci, eu tac. Totul tace.
Am epuizat toate cuvintele limbii. Am vorbit despre tot ce se putea vorbi. Nici nu mai stim ce e cu noi.
Ar trebui sa puncem punct si apoi de la capat, din nou, dar nu. Ne iubim. Iubirea asta ne-a adus aici, in centrul linistii absolute.

Momente culminante

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti ca nu mai aveti treaba in lumea aceasta, ca faceti umbra Pamantului aiurea si ca nimic nu e bine? Eu da...si ma decisesem sa fac ceva necugetat, insa un moment de ezitare, un fior de frica sau lipsa curajului, sau poate putin din toate m-au facut sa renunt la comiterea unui gest necugetat.

Incepusem si un biletel de adio, dar am ezitat sa il termin si pe acesta....insa, "lucrarea" poate fi inceputul unei pagini de jurnal. Poate am sa il continui , fiind lucrarea unei fete care decide sa incheie socoteala cu viata.

Si spun ADIO!

Desi mereu am spus ca e o prostie si o greseala fatala si am incercat sa evit chestia asta, chiar si cu gandul, iata ca a sosit momentul sa fac aceasta greseala fatala, cea pe care chiar eu  o consideram interzisa, a sosit momentul sa-mi iau la revedere de la tot ce am iubit si ce nu.

Si spun ADIO vietii. De ce? Pentru ca nu are sens, ea viata. Nu are un sens pentru mine. Pentru altii, probabil ca are, dar eu nu gasesc nimic practic in ea. Nu ma gasesc pe mine practica in aceasta viata.